Cheia sufletului meu… e la barbatul pe care il iubesc. I-am daruit casa sufletului . Nu, nu l-am vandut si nici nu i l-am dat de pomana. L-am dorit doar din iubire . O plata prea mica pentru ceea ce am de oferit sau, poate, prea mare pentru ceea ce am de primit. Dar nu imi pasa. Nu fac socoteli de genul acesta prea des. Fac un altfel de calcul ... in momente de fericire ori in cele de tristete, in clipele de dragoste ori cele de suparare, in privirea de ansamblu a ceea ce am in jur, ceea ce am avut sau ceea ce vad ca voi avea. In privirea din suflet.
Cu sinceritate... numai asa pot privi in sufletul meu. Sa stiu unde ma situez, sa stiu daca iubirea imi aduce beneficii, roade, ori, dimpotriva, ma umple de singuratate si tristete… Nu ma pot baza decat pe simturile mele, chiar daca este vorba despre un calcul mental. In care adun ore, zile, ani de fericire si impliniri si scad clipele de tristete, orele de singurate si anii de nefericire. Sunt pe minus? Sunt pe plus? Sunt in echilibru? Platesc un impozit? Impozit pe sufletul meu? Si mai sper. Sper ca tot tu vei pastra cheia sufletului meu, ca vei avea grija de ea si nu vei lasa pe nimeni altul in afara ta sa patrunda acolo. Pune de paza bunatatea ta. Pune seninul ochilor tai drept privelistea de la ferestrele sufletului meu. Asterne covoare din calm, blandete si mobileaza cu gustul si delicatetea specifica. Hraneste-ma cu alint, respect si rasfat. Improspateaza casa cu aroma iubirii pe care mi-o porti si lumina sinceritatii. Lasa acolo, in coltul lor, si pretuieste ce ai gasit ... veselie, dragoste, optimism, originalitate, simplitate si tristete, taine, durere.
Atunci cand vei vrea sa pleci, nu uita ... sa inchizi ferestrele, sa scuturi covoarele, sa lasi totul asa cum a fost inainte si sa iei doar ce a fost al tau. Ah, si sa nu uiti : lasa-mi cheia. Cheia sufletului meu! Nu am dublura la ea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu