Cred ca fericirea nu e intodeauna o stare, cateodata e un om pe carei il vrei langa tine in permanenta , iar atunci cand nu il ai alaturi simti golul adanc al tristetii .
Cateodata singura fericire pe care ti-o doresti e omul care te strange in brate si te face sa iti iei gandul de la orice te-ar putea trimite in abisul grijilor. Cateodata fericirea nu e acea stare pe care o ai în suflet si te face sa fii un alt om, mai bun, ci o imagine a celui drag, caldura unei imbratisari, puterea unui singur oftat care iti alunga de pe inima tot dorul si iti aduce inapoi tot ce e al tau. Uneori fericirea se transforma intr-o stare din care nu vrei sa iesi.
De foarte multe ori ne ascundem in spatele indiferentei si ne dorim sa parem de neatins. Vrem sa mintim o lume intreaga si poate chiar si pe noi însine ca nimic nu ne poate face rau, dar sufletului nu putem sa îi spunem sa taca. Sufletul stie tot ceea ce vrem sa ascundem. Stie cine e fericire si cine e tristete… Stie cine a rapit un zambet si cine il readuce pe buze. Dar alteori nu mai putem ascunde nimic, nici macar de ceilalti. Dorul e prea mare, sufletul striga mult prea tare si dorinta creste tot mai mult cu fiecare oftat sugrumat in tacere.
Cateodata fericirea e om. Doar un om care poate face tot ce nu putem noi. E cel mai cald, mai frumos si mai potrivit om. Uneori, fericire e singurul om care poate mangaia un suflet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu