FERICIREA PROSTESTE...

Am ajuns sa cred ca pe om il prosteste fericirea! Omul gandeste si actioneaza doar atunci cand este incercat de tristete, framantari si griji! Tristetea motiveaza omul, fericirea il plafoneaza!
Puteti sa credeti ca sunt doar prostii. Cum naiba sa prosteasca fericirea?! Si cum dracu supararea sa-ti puna mintea in miscare?! Gandind putin lucrurile,o sa vedeti ca asa este. Pur si simplu m-am analizat si am realizat ca este adevarat!
Cand sunt fericita, nu sunt buna de nimic. Adica, mintea mea este setata sa gandeasca numai in acea directie, la acel lucru sau la acel om. Nu mai imi arde nici de munca, nici de scris si ajung sa-mi neglijez preocuparile. Imi neglijez chiar si treburile care nu sufera amanare. De ce? Pentru ca nu sunt in stare sa gandesc si sunt prea ocupata sa simt si sa ma bucur.Nu dureaza prea mult ...aceasta stare !
Cand sunt suparata, lucrurile stau altfel. Creierul meu devine brici. Parca se trezeste la viata. Incercand sa opresc durerea si framantarea, incep sa caut solutii. Incep sa gandesc si sa ma gandesc ce as putea sa fac mai mult si mai bine, astfel incat sa sfarsesc odata cu zbuciumul interior. Daca nu mai este nimic de facut, ma resemnez. Dar resemnarea nu vine de la sine, ci dupa un lung chin. Ca sa fentez agonia, ca sa o ocolesc, imi ocup mintea si viata cu altceva. Mai exact cu munca. Durerea ma inspira, din pacate!
Noi, oamenii, uram tristetea. Avem impresia ca este cea mai dura pedeapsa existenta pe fata pamantului. Si totusi ea vine intotdeauna cu ceva bun. Ne invata sa gandim. Ne trezeste la realitate. Ne face sa fim alerti, sa cautam solutii, sa gasim solutii, pentru ca in final sa le aplicăm. De ce? Pentru a putea scapa, evident, de ACEL zbucium interior care ne sufoca. Si ca s-o spunem si p-aia dreapta, daca n-ar exista supararea si dezamagirea, n-am sti sa apreciem acele momente de bucurie si fericire.
Nici mie nu-mi place tristetea si sigur n-o caut cu lumanarea. In schimb ma arunc cu tot avantul in ceea ce cred si-mi doresc. Daca la final ma asteapta o mare suferinta, nu fug de ea. Prefer sa lupt pentru ce-mi doresc si imi place, prefer sa traiesc, prefer sa infrunt suferinta de dupa decat sa nu simt nimic, decat sa ma feresc de tot ce e bun sau rau in viata! Prefer de o mie de ori sa sufar dupa ce ma bucur, decat sa nu ma bucur deloc si sa nu sufar deloc!
Probabil ca sunt nebuna! Dar nu conteaza! Imi asum chiar si aceasta nebunie dubioasa.
Seara buna ,v-am pupat si am plecat !