VIATA ...e ca un cerc

In general viata este o lupta neincetata...cred ca trebuie sa ai nevoie de acea picatura de noroc! Si daca nu ai acel noroc, tu trebuie sa lupti continu,pentru ca daca te lasi pagubas si-ti spui "m-am saturat" inseamna ca esti un las si nu esti in stare sa faci fata greutatilor care survin. Pierderile se manifesta prin clipele de tristete,iar gloria prin momentele de fericire...asa ca doar de tine depinde cate clipe nefericite vei avea, caci nici o nereusita nu este o pierdere atata timp cat nu cedam. Eu am mici regrete in viata mea ,poate ca as fi modificat unele lucruri daca as fi avut alta mentalitate, dar asta este si sunt mindra de mine chiar si asa imperfecta. Eu vreau sa raman aceeasi optimista care crede ca viata este darul divin...iar greutatile sunt facute sa ne indrepte...eu vad viata ca pe o poezie care uneori are rima iar uneori nu...e ca un cerc....ca acea roata care se invirte si ajunge in acelasi punct...eu asa o vad...totul ne influentaza viata....iar noi putem doar sa traim fiecare moment si sa vedem partea buna a lucrurilor fara pareri de rau. Sa aveti o toamna blanda ,care sa va mangaie sau sa va trezeasca fiecare coltisor al sufletului ! 

IUBITE...

Voiam sa te fac sa vezi lumea prin ochii mei. Niciodata nu am simtit teama sau neliniste la gandul zilei de maine, spre deosebire de tine care treceai prin sita mintii fiecare sentiment sau emotie. Voiam sa te schimb, sa te fac asemanator mie, poate fiindca te iubeam prea mult si suferinta ta imi era familiara. Ma durea în aceeasi masura ca si pe tine, poate ceva mai mult. Nu ințelegeam de ce nu poti vedea ce vedeam eu, frumusetea, extraordinarul, miracolul din fiecare clipa. Nu intelegeam de ce nu poti simti armonia, linistea, muzica fiecarei zile. Eu iti promiteam o zi maine speciala insa tu nu luai in calcul decat trecutul. Fiecare decizie de-a ta se baza pe radacinile unei erori trecute. Erai macinat de ele. Fiecare zi era doar o umbra a ceea ce putea fi. Voiam sa fac ceva maret, ceva stupid, ceva iesit din comun doar ca-ti zgudui lumea rece si devoratoare de suflete in care traiai. Dar nu stiam ce. Nu stiam cum. Intotdeauna ai fost o persoana dificil de inteles. In fiecare zi repetam aceleasi cuvinte ca o placa stricata si probabil iti paream o nebuna. Dar faceam asta doar fiindca te iubeam, doar fiindca doream sa impartasesc cu tine fericirea mea, multumirea sufleteasca. Era atat de usor sa te fac sa privesti cu ochii mei insa orgoliul tau era mai mare decat dorinta mea. Am renuntat in cele din urma. Iar tu te-ai lasat atras si mai mult in lumea ta nepamanteana. Probabil,in lumea aceea gaseai linistea de care aveai nevoie si pe care nu reuseai sa o gasesti in prezent, alaturi de mine. Am renuntat cu gandul ca nu sunt eu lumina ta, ca nu pot fi semnul de care ai nevoie ca sa te trezesti, dar asta nu ma impiedica sa ma intreb daca nu cumva trebuia să fortez lucrurile mai mult. Daca nu cumva trebuia sa fiu mai incapatanata, mai rigida, mai insistenta cu tine. Te iubeam atat de mult si nu voiam sa te las prada trecutului,inca acesta a fost mai puternic decat mine. In ziua in care am renuntat cerul a plans impreuna cu mine. Eram afara in ploaie, cu bagajele in jurul meu si cu ochii plini de lacrimi ridicati spre fereastra ta. Era momentul ideal sa-mi dai un semn. Orice. Il puteam intelege caci inima mea nu astepta decat o zvacnire a perdelei ca sa se poata intoarce fara sa se umilească. Dar perdeaua de la fereastra a ramas la fel de neclintita ca si pasii tai, ca si vocea ta. Si am plecat in cele din urma, cu toate sentimentele aruncate la inghesuiala in valiza, cu toate emotiile vraiste, cu indoieli si regrete. Ajunsesem sa vad lumea ta cu ochii tai, cu sufletul tau. In cele din urma ai reusit sa faci ceea ce nu eu nu am putut, sa-mi arati lumea in care traiesti. Mi-e frig. Mi-e teama. Si e atat de intuneric aici. Si ziua de maine pare atat de departe!

....!?

Ai vrea sa pleci
dar ti-este teama,
Sa taci ai vrea
dar ti-e prea dor
Sa-mi spui, nu poti
caci in cuvinte
iluziile noastre mor.
Sa plangi nu-i drept,
al meu e plansul
Sa strigi la mine
e-n zadar.
Ca sa-nţelegi
ascunsa taina,
alunga nemilosul ...dar.
Sa vii nu poti,
sa uiti nu vrei
Calci pe-amintiri
cu pasii grei.

IZ DE TOAMNA ...

A coborat toamna in sufletul meu
Cu o rasuflare ca argintul greu
Ca o nefiinta veche ce nu moare
Chiar de amintirea frunzelor ma doare.
A venit racoarea in sufletul meu
Alba si inalta ca un Dumnezeu
Ce imi stie dorul vesnic dar asteapta
Inima sa urce azi inca o treapta.
A suierat vantul prin sufletul meu
Sa-mi inalte visul pe aripi de zmeu
Sa-mi lase cuvantul liber sa aleaga
Umbra sau lumina vietii ce dezleaga.
A coborat toamna in sufletul meu
Lin ca o iubire ce va sti mereu
Sa-mi ridice valul, muntii sa-i coboare
Inima sa-mi umple cu rotiri de soare.

PLOUA si...

Imi sant gandurile fragile si se desira in in fiori...pfuuu !Ganduri ce rasuna ca un ecou, ganduri ce susura precum un izvor,sunt gaduri ce dau de amintiri sculptate de suflet in suspine ...
Picurii ploii se sparg de asfalt ...asa se sparg suspinele in sufletul meu ...si nici nu a plecat de multa vreme ,iar dorul ma sfasie...mie dor de copilul meu !
Sant perfect de inperfecta ,poate un dezastru confuz,dar o mama demna !
Soarta, uneori, te poarta in singuratati indepartate si uneori cazatoare.
Of...tot pe ganduri si inchipuiri fara raspuns…ma infioara freamatul fiorului ce-l simt pe dinauntru…parca ar fi picaturi de otrava ,care ma omoara incet si sigur . Doameee...amalgam de ganduri am in mine. Imi perpelesc angelicul in sintagme negre. Gata !..trebuie sa-mi revin ,n-o sa se intample nimic rau !
Viataa ...lasa-ne in ritmul tumultos ,dar nu ne baga in iuresul tau !

Iubite...

IUBITE ...mi-aduc aminte de noaptea in care noi doi ..ne-am ascuns in patul dragostei ,inveliti cu cearsaful iubirii...respiratiile noastre erau sacadate ,soptindu-ne ca ne vom iubi mereu .

Mangaierea soaptelor calde ma faceau sa cred ca nici o femeie din lume nu poate fi mai iubita decat mine .

Ti-aduci aminte IUBITE ,cand zorii dimineti ne trezeau in freamatul de frunze uscate cu iz de toamna si ne planuiam frumoasele zile care urmau ...ne serveam iubirea si-n ceasul din zori ...zburam pe culmi ,era frumos !!!!...ne regaseam pe inserate IUBITE,spunandu-ne ce am facut in cursul zilei ...exista si lacrima iubite ,dar mi-o stergeai cu batista sufletului ,erai pezent ,stiai s-o faci!

Sa nu uitam IUBITE ,ca suntem efemeri si noi ,chiar daca-n lumea asta putem umbla si goi ...doar sufletul ne este plin de lumina , aparat de toamna si rugina ...

OCHII TAI

Prea multe zile de cand ma gandesc la privirea ta… mult prea multe… Am prea multe sentimente adunate in suflet si prea putine cuvinte pentru a le exprima…
Mi-au inundat sufletul, mi-au amestecat simturile, m-au chinuit zi si noapte… ochii tai m-au facut sa uit de mine, de toată lumea…
Am in minte doar privirea ta si chiar de incerc, nu pot asterne nici o litera… Ma holbez la o foaie alba si nu pot vedea decat zambetul ochilor tai… De stii sau nu, tu poti zambi cu privirea… de-a fost inchipuire sau nu… de-a fost vis sau realitate, lasa-mi amintirea si nu mi-o fura…
Stiu ca nu vei mai sta… stiu ca nu te pot opri… stiu ca drumurile ni se vor desparti… dar, te rog, nu face nimic pentru a-mi sterge aceasta iluzie…
Mai cauta-mi privirea o data… mai zambeste-mi o data… si voi sti ca n-a fost doar in mintea mea… Lasa-mi un vis frumos !

IN NOAPTE...

Rochia imi atarna pe un umar dezgolindu-l pe celalalt. Nu ma vazuse de multa vreme ,insa privirea ii trada teama. Ar fi vrut sa se aproprie , sa ma simta... parfumul invaluindu-l intr-o stare de visare din care nu ar fi vrut sa se mai trezeasca. Dar a stat deoparte privindu-ma atent ca si cum timpul nu s-ar fi interpus intre noi. Si ar fi vrut sa ma prinda de mana, sa imii simta fiecare por al pielii cum tremura la atingerea lui. Sa ma privasca in ochi iar eu...sa ii citeasc in ochii lui dorinta. Sa poata sa ma dezbrace de cuvinte si de tot... si  in intunericul noptii sa le ascunda macar pentru inca o singura data , trupurile inecate in pacat. Dar timpul, timpul nu sta in loc si secundele au uitat de mult sa sune in acelasi ritm pentru amandoi. Nici noaptea nu mai e la fel ca alta data cand o facea partasa la jocurile noastre. Pana si luna ne priveste facandu-ne semn ca zorii zilei nu ne vor gasi mergand pe acelasi drum.
Si zambetul ii lumina fata. Nu il vazusem de multa vreme insa ochii lui tradau regretele. Ar fi vrut sa plece din orizontul lui, dar pasii nu vroiau sa ii asculte instinctul. A ramas asa...privindu-ma tacut in contemplarea lui. Din cand in cand ochii isi cautau alte directii dar la final tot se intersectau inevitabil. Obrazul drept trada si el nostalgic amintirea ultimului sarut, tradus printr-un picur de tristete. Si ar fi vrut sa alerge, sa ma prinda de mana, dar urmele pasilor m-ar fi tarat astfel in trecut. Si am ramas , privindu-ne tacut..
Si anii atarnau grei in spatele nostru, timpul ne condamna trecutul, iar destinul era judecatorul suprem. Si ranile trec ,dar urmele vor ramane mereu acolo indiferent de vreme. Undeva amintirile isi vor spune mereu cuvantul pentru ca ceea ce nu e menit sa fie uitat ,ne va bantui mereu gandurile.
Pasii lui se apropriau de mine tot mai mult. Cu fiecare urma lasata in spate tesea tot mai multe iluzii in umbra lui. Dar ... s-a orpit sa priveasca inca o data tacerea ,sa fie sigur ca efortul lui de-a ma prinde de mana isi va gasi un inteles. I-am văzut ochii rataciti departe de el, undeva catre un nou orizont, cautand o alta linie de plutire. Si l-amzarit pe El si visul i-a fost spulberat de realitatea din privirea celui se se inalta in dreapta... lui.