Uneori imi este atat de dor de tine ca simt ca ma sufoc. Am un nod in suflet, in gat care nu ma lasa sa functionez normal. Cea mai mare spaima a mea ? Intr-o zi voi uita pentru o clipa cat de greu este fara tine si in clipa aia voi fi gata sa renunt la tine. Din orgoliu, nu am sa-ti zic niciodata ca am gresit, iar tu ? Din orgoliu nu vei incerca niciodata sa ma faci sa ma razgandesc si astfel am sa te pierd pentru totdeauna si va trebui sa-mi traiesc viata cu nodul asta din suflet, din gat care nu ma lasa nici sa trag aer, dar nici nu ma face sa mor ca sa nu mai simt.Te iubesc atat de mult ca uneori ma trezesc speriata de realitatea asta. Nu ma mai gandesc la mine cat ma gandesc la tine si nu imi mai pasa de tot ce este prost cand ma tii in brate chiar si pentru cinci minute.
Ma bucura sa te vad, cum ma bucura sa stau de vorba cu tine, ma bucura sa te simt in aceasi masura in care ma bucura sa gasesc mirosul tau sau ceva care sa fie macar asemanator .
Ma intreb uneori ... de ce stau pana asa tarziu, desi ochii se inchid de somn, ei bine, astept sa vorbesc cu el. Astept ca dupa ce termina cu toate activitatile cotidiene sa aiba timp si pentru mine. Pana atunci ..inghit in sec.
Asa imi este frica, ca in fiecare zi astept sa fiu dezamagita si in schimb ma trezesc mai indragostita, mai zapacita, mai plina de dor si ma intreb cum merge treaba asta de fapt?
Cum fac sa-mi treaca?
Mereu am visat frumos, imi place sa visez, nu ma astept sa ma si lovesc vreodata de visele mele.Ma tot astept ca sa ma pot potolii, tocmai pentru ca nu este tot ceea ce imi doresc, ma astept sa-mi potolesc inima intr-un fel si imi spun in fiecare zi ca asteptam un om altfel, un om care sa se uite la mine ca la o comoara , un om care sa-mi spuna ca sunt frumoasa si fara sa o vorbeasca, sa ma surpinda cu o floare la micul dejun , sa stie sa-mi sarute ochi cand ii face sa planga si sa-mi tina mana cand simt ca numai pot.Printul,din visul meu simtea cand imi este rau si ma tinea de vorba toata seara pana ma facea sa trec de la plans la ras, de la disperare la fericire ca sunt cu el. Un om care sa nu ii fie frica sa-si exprime,sa-si arate sentimentele…asta daca exista. Dar apoi ma uit la el si pot sa jur ca nu vreau nimic din toate astea ...ca m-as obisnui cu felul lui de a fi, numai daca ar fi …
Ma transform intr-un copil speriat si imi vine in fiecare zi sa fug si sa plang si singura data in care imi gasesc alinarea este la el in brate si apoi ma ia din nou disperarea si deprimarea…si pana la urma ma intreb daca nu am inebunit ?
O fi normal ? Si apoi il vad din nou si imi dau seama ca il iubesc si orice nebunie pare normala. Imi dau seama ca daca il tin macar 5 minute in brate pot sa o iau din nou de la capat, ca un aparat care tocmai s-a incarcat. Caci asa e iubirea, un pic nebuna , fara logica…si un pic nebuna din nou.
Si apoi te trezesti din nou ca pierzi o zi intreaga asteptad sa vorbesti cu el…si el nu are timp…sau are altceva de facut…si o iei de la capat. Iubirea asta este cel mai dur carusel. Iti doresti sa scapi, dar nu poti nici sa-ti dai drumul .Off!!!!
  • Eugenia Florea

    Scrie un comentariu...