Parca m-am saturat sa aud ca nu mai exista fericire adevarata, iubire, viata frumoasa. Noi facem sa fie asa, avem viata sentimentala care credem noi ca o meritam si ne limitam singuri, vrem iubire dar nu stim sa o oferim, vrem liniste dar nu credem in ea...noi stim sa ne ranim unii pe altii pentru ca avem impresia ca nu meritam prea multe.
Am cautat sa ascult povestea fiecaruia, sa nu repet greselile nimanui, nici chiar pe ale mele. Am incercat sa fiu un om bun si totusi nu am reusit intotdeauna. M-am straduit , uneori chiar m-am chinuit pe mine sa stau langa oameni crezand ca nu e dreptul meu sa ii ranesc cu adevarul. Cum este sa auzi de la omul pe care tu il consideri totul ca pentru el nu insemni acelasi lucru? Cum sa ii distrugi visele, imaginea unei iubiri perfecte? Am stat asa prinsa de astfel de ganduri prea multi ani, mi-am interzis mie sa iubesc cu adevarat si sa ma apropii de cineva. Insa viata este prea scurta pentru minciuni, pentru falsitate, pentru un suflet chinuit . Imi pare rau ca am ranit sentimente, dar eu nu mai pot sa mint ca e ok .
Vreau sansa sa fiu fericita ! Oare imi doresc prea mult ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu