MA PLANGE UNIVERSUL...

Plang stelele cu mine iar luna ma mangaie si cerul ma-nveleste, c-o plapuma de vise.... in seara asta cine? de mine-si aminteste...plang ingerii, cu mine si mie nu-mi e bine...caci sufletu-mi, in graba ...fuge de-al meu destin...si-acum, in noaptea asta nimeni, nu-si aminteste ..macar un semn sa-mi dea, ca sufletu-mi traieste...

Simt durere in sufletul meu, simt cum visele mele se pierd, nu prind contur, si simt cum ma prabusesc, simt ca nu pot scapa si ma doare ... Durerea ce-o simt acum ma sufoca si-mi ineaca lacrimile intr-un strigat surd pe care doar eu il aud ...esti omul din visul meu, esti omul ce-mi tulbura visele, ce-mi nelinisteste simtamintele...esti ingerul din vis ...esti ingerul pe care in taina ..il iubesc ....
Incerc doar sa spun, incerc doar sa simt.... te vei opri sa auzi strigatul meu? ...te vei opri sa-mi saruti lacrimile? ...timpul nu ne lasa! ...cine ii va spune timpului, cand va obosi? ...ca simt durere in sufletul meu, ca simt cum visele mele se pierd ...nu prind contur!...incearca sa-ti amintesti mereu de tot ce am trait impreuna, retraieste clipele noastre frumoase, nu le lasa sa moara!... era asa frumos incat am uitat ca am un suflet.... am uitat ca exist... am trait numai pentru tine....am avut puterea sa mai cred ca viata mea ar avea un alt sens, ce fericita eram in clipele acelea....Lumina sufletelor noastre isi doreste un strop de transparenta pentru a putea vedea trairi si regasiri din vremuri de demult..
Lumina ochilor nostri ne tradeaza cu inocenta dragostea si suferinta... e aceiasi care ne lumineaza chipurile obosite de cautare si dorinta...

Suntem facuti din trupul pamantului, din chipul de nepatruns al sferelor ceresti, iar lumina din ochii nostri ne tradeaza existenta...suntem fii acelor trairi intense, launtrice, de care ne e intotdeauna teama... ne e teama de nesansa, ne e teama de necunoscut, ne e teama de noi insine...nu ne cunoastem indeajuns trairile si pornirile, si mergem mereu in umbra trecutului chiar daca nu ne place.... Lacrimile care imi curg pe obrajii fierbinti... topesc intr-o clipa... dorinta ascunsa ca ne vom mai intoarce candva la momentul de inceput al existentei noastre...traim prin necunoscut, prin carari de stele si vise, dar ne dam seama mult prea tarziu de ce am pierdut...
...vom putea regasi momentul? ...vom putea retrai clipa? sigur e foarte greu...
Nu e oare prea tarziu? Nu e oare prea mult? Dorinta si desertaciune e totul... uitare si speranta... sufletul tanjeste dupa o clipa de liniste, dupa o unda de singuratate...suntem uneori singuri, dar totusi inconjurati de suflete care ne inteleg gandurile... inima noastra tanjeste dupa singuratate... dupa vraja si mister... dupa dorinta si impacare...

De multe ori traim cu amintirile trecutului, retraim clipe de mister si ne dorim sa fie adevar... dimensiunea timpului e alta, dar oare ne putem invinge temerile pentru a fi noi ...chiar si pentru cateva momente care pot parea eternitate... sa schimbam cursul vietii?! ...daca m-as fi nascut in alt timp poate ca am fi fost condamnati la acelasi destin ..aceasi resemnare... la vise si dezamagiri... in vremurile de acum este si mai greu... ne frangem cu greu aripile dornice de zbor spre cunoastere si dorinta, spre acel ceva pe care nu l-am avut niciodata!... Sufletul nostru e de cele mai multe ori plin de amaraciune si nu stie sa gaseasca calea spre libertatea de a alege...de a alege CE ?... CUM ?...CAND?.. UNDE ?... DE CE ?... de a trai prin miresmele dulci ale iubirii noastre, in timpul acela care a stat o clipa nemiscat... pentru a ne face noua loc sa traim, sa iubim, sa speram, sa dorim, sa fugim, sa uitam...
...dragostea, iubirea... le implinim prin forta sufletului care e mai puternica decat cea a trupului...
timpul parca s-a oprit o clipa pentru a regasi orele pierdute.... s-a strecurat in sufletele noastre pline de suspine si s-a preschimbat in dorinta si iubire...
Oare ce traim cu mai multa intensitate?!...fericirea sau tristetea?
As vrea sa trec mai usor peste toate, sa alung tristetea, sa redevin ceea ce am fost....as vrea sa gasesc o sita care sa cearna tot trecutul meu....as pasi mai increzatoare in viitor, nazuind la culmi pe care n-am indraznit sa le escaladez pana acum.... sa culeg eu insami o floare de colt...
Dupa multe zile si nopti de asteptare adorm si atunci apari tu iubitule si ma imbratisezi, ma saruti asa cum numai tu stii sa o faci si imi soptesti aceleasi cuvinte magice pe care le aud de cand ne-am cunoscut...tu esti mereu in sufletul si-n gandurile mele, esti mereu cu mine... ma plimb pe alei pustii si simt ca mana mea este cuprinsa cu tandrete de mana ta...chiar daca toate acestea nu sunt aievea... ci doar iluzii... noaptea imi sare in ajutor si ea imi trimite visele cu tine.... si alerg din nou sa te prind in vis, degeaba, esti inconjurat de alte brate, alte buze fierbinti....eu sunt inconjurata de alte brate, alte buze fierbinti...nu exista nimic dincolo de acest vis...si ma trezesc...e greu... invat greu sa traiesc fara tine... invat destul de greu sa respir fara tine, fara sa te aud....vin iar zorii si pleci tacut, din nou, din visul meu.... 
Incerc de ceva timp sa accept realitatile din viata mea.... este o incercare mai dureroasa decat ma asteptam. ..ma simt ca si cum trebuie sa ma desprind de viata aceasta, de ceea ce credeam ca imi mai ramasese si sa incerc sa continuu un drum pe care il simt ca nu ar fi trebuit sa fie al meu...ma simt smulsa din lumea asta, aruncata pe un drum serpuitor, un drum la capatul caruia voi ajunge fara sufletul meu drag, exact asa cum il voi parcurge.... E ciudat sa te trezesti intr-o zi si sa realizezi ca, totul este altfel de cum ti-ai fi dorit sa fie.... trebuie sa accept si sa merg mai departe pe acest drum, dar ma voi intreba intotdeauna cum e sa simti imbratisarea unui inger, cum e sa atingi fericirea eterna...regretele mele sunt tarzii, anii au trecut...si asa, incerc sa merg mai departe, sa raman acelasi izvor nesecat de iubire, cu toata durerea sentimentelor netraite, cu tot focul care arde in mine si pe care nu-l pot stinge, cu toata pasiunea inchisa intr-o colivie....drumul acesta e lung, atat de lung, mi se pare ca nu se mai termina... ma tot uit in zare sa vad un sfarsit, dar el serpuieste in continuare, nimic nu se schimba.... uneori simt ca am obosit…as vrea sa ma asez intr-o poiana cu iarba verde, sa ma intind printre flori, sa uit ca am trait vreodata !...
Te iubesc !! inger drag ... te astept sa vii in vise ...sa ma ploi cu praf de stele.